Eu: Dăm test din Ion?
Eu: Dă să mi-l recitesc repede, până vine profa.
Nu merg la cinema des. De fapt, nu-mi aduc aminte ultima oară când am fost. De fapt! a fost atât de demult încât tot ce ştiu e că am fost cândva înaintea celui mai recent duş al meu. Nu o fac doar pentru că mi-aş face griji pentru o viitoare lipsă de bani, deoarece tot timpul eu invit oamenii la film, pe banii lor, la modul:
- Ceau, sunt Eu.
- Ceau.
- Vii la film?
- Da.
- …
- …
- Nu-ţi plătesc, Vali.
- Păi şi-atunci de ce mă mai amăgeşti că vii?!
Am destule metode, printre care una constă în aduc aminte de vechi datorii, atât de vechi încât cel care urmează să mă care la film să nu mai cunoască detaliile, sau, de preferat, chiar datoria - doar în cazul în care datoria nu există. Totuşi, un motiv puternic pentru care nu semnez condica în sălile de cinema la blockbustere, ale căror reclame se află prin toate revistele pe care oricum nu le citesc (mi-a spus un prieten), este titlul acestora, care (1) niciodată nu reprezintă subiectul filmului, sau (2) dacă - eu presupun că - reprezintă, nu-mi atrage interesul. Aşadar, am să iau aleatoriu titluri ale filmelor şi am să explic ce subiect cred eu că sugerează. Am să scriu traducerea proprie, căci n-am încredere în traducerile artistice ale românilor.
Stardust (trad.:Prafu’ dă pă stele):
Îmi imaginez un masacru al industriei hollywoodiene. Un nebun, fuge prin Hollywood cu o armă…nu, cu mai multe arme în mâini, un rucsac plin de cartuşe şi explozibil, gata să se sacrifice pe platoul unei mega-producţii. Poate chiar pe platoul acestui film, deci un posibil reality-show.
Are We Done Yet? (trad.: Gătăm odată?!):
Acesta poate fi un film cu frustraţi sexuali. Probabil un film porno, sau un film cu un viol forţat în care victima se dă bătută, încât să scape şi satisfăcută şi fără bătaie, acceptându-şi rolul în această conjunctură ciudată, ironizând aptitudinile violatorului, de acolo şi titlul: „Are we done yet?”.
Saw 4 (trad.: „Drujba 4″).
Acest film este clar unul horror. Sau un documentar. Da’ merg pe horror. Şi după cum cunosc toate filmele horror, mi se pare un film în care oamenii sunt măcelăriţi, bătuţi, tăiaţi cu drujba, cam ca toate filmele horror sau thriller. Plus că, acesta a ajuns la al 4-lea şi chiar şi titlul spune foarte clar că toate sunt la fel: „Am mai văzut 4″.
Before the Devil knows you’re dead (trad.: Din-ainte ca dracu’ să ştie c-ai murit)
Un film cu pocăiţi falşi - scuzaţi pleonasmul - care se omoară între ei, repede, precum spune şi titlul, crezând că astfel pot să se fofileze pe lângă Diavol, în mult doritul Rai. Da’ din păcate tot în Iad ajung. Sau, un film cu pocăiţi, care se sinucid pe ascuns, fără să afle nici dracu’, ca nu cumva să afle părinţii, colegi de Biserică, să-i pedepsească.
Resident Evil: Extinction (trad.: Răul Rezident: Extincţia)
Un film despre câţiva rezidenţi în Ardeal, prezentaţi într-un mod realist ca fiind un rău existent - încă din titlu - care sunt luaţi noaptea prin surprindere şi deportaţi în ţara lor de origine, situată în vestul Oradiei, iar pentru a economisi fonduri, din simţ naţionalist, sunt omorâţi, la jumătatea drumului, prin zona de vest a Bihorului.
Nu m-am dus la vreunul dintre aceste filme, pentru că ştiu că nici unul nu are un subiect atât de tare, pe cât am scris eu aici.
…
Ce urăsc, de câteva zile:
Balurile bobocilor. Ce sens are şi cui îi pasă? Cretini.
Oamenii bine dispuşi, dimineaţa. Ieri dimineaţa am fost întâmpinat de un coleg, la intrarea în şcoală, cu o voce piţigăiată ţipând către mine: „Bună dimineaaaaţaaa!”, şi o mână transpirată, întinsă, pentru ca să dăm noroc, de parcă eu aş fi prost să-mi dau norocul unuia ca ăsta. De obicei oamenii care nu au o viaţă au timp să se culce la 8 seara (sau la ce oră trebuie să te culci?!) pentru ca la ora 8 dimineaţa să fie proaspeţi, gata să afirme că dimineaţa ar fi bună, din punctul lui de vedere. Apoi, să mă întrebe cu aceiaşi voioşie demnă de reclamele Bonux „ce fac?” - NU DORM, ASTA FAC! Acesta ar fi singurul răspuns, plus o palmă pe după cap cretinului care încearcă să pară bine dispus, înainte de 10 dimineaţa.
Blogării care nu aprobă comentariile. Înţeleg dacă nu sunt acceptate comentariile care conţin cuvinte vulgare, că dară nu cumva să înveţe prostii cititorii, majoritari sub cincisprezece ani. Dar restul? Pentru ce drac’ există opţiunea trimiterii unui comentariu, dacă oricum nu-l aprobi? Un bun exemplu ar fi proasta, care credea că dintr-o dată poate să crape lemne cu ţâţele, în faţa prietenilor, pentru că m-a corectat într-un articol (deoarece am scris „mass-mediei” şi nu se acordă - da’ o cred, nu-i loc de îndoială). Acum, după ce am dat vreo 4-5 comentarii la articole în care scria „vroiam” - şi cu toţii ştim că verbul „a vroi” nu există -, plus la ultimul, al cărui titlu este o întrebare exclamativă, dar fără semnele aferente complet redactate, la capătul acesteia. Priviţi. A! Şi să-ţi bagi fluturii-n tolbă, de la banner, căci am drept de autor pe tot ordinul Lepidoptera.
Ziua de astăzi. Ce zi proastă…
Casino 4903cc043e…
Casino 4903cc043e…
Snorting 24 mg hydromorph…
Snorting 24 mg hydromorph…
Tramadol and acepromazine…
Tramadol and acepromazine…
Cheap tramadol cod…
Cheap tramadol cod…
Hydromorphone rx…
Hydromorphone rx…
Ordering hydromorphone online…
Ordering hydromorphone online…
Buy dilaudid no rx…
Buy dilaudid no rx…
Tramadol hci purpose…
Tramadol hci purpose…
Tramadol hcl 50mg…
Tramadol hcl 50mg…
Dialudid online…
Dialudid online…
How to abuse dilaudid…
How to abuse dilaudid…
Mexican farmacia online…
Mexican farmacia online…
Can i buy prescriptions from mexico…
Can i buy prescriptions from mexico…
Pharmacy online india no prescription…
Pharmacy online india no prescription…
Medications shipped to florida…
Medications shipped to florida…
Rx meds tramadol…
Rx meds tramadol…
Dog pain medicine-tramadol…
Dog pain medicine-tramadol…
Tramadol hexal online…
Tramadol hexal online…
Mexico tramadol…
Mexico tramadol…
Tramadol hcl tablets…
Tramadol hcl tablets…
Tablets order india…
Tablets order india…
Buy medicine without prescription…
Buy medicine without prescription…
Indian pills…
Indian pills…
Tramadol for dogs…
Tramadol for dogs…
Mexico pain killers…
Mexico pain killers…
Acepromazine and lowest price and without prescription…
Acepromazine and lowest price and without prescription…
Acepromazine tramadol…
Acepromazine tramadol…
Tramadol tablets canine…
Tramadol tablets canine…
Buy cheap dilaudid…
Buy cheap dilaudid…
L-arginine indian…
L-arginine indian…
How long can u stay hard with cialis…
How long can u stay hard with cialis…
India online meds…
India online meds…
Mexico dilaudid…
Mexico dilaudid…
Medicine online india where to buy…
Medicine online india where to buy…
Ship to florida tramadol…
Ship to florida tramadol…
100mg tramadol…
100mg tramadol…
What is the cost of hydromorphone…
What is the cost of hydromorphone…
Tramadol shipping to florida only…
Tramadol shipping to florida only…
Buying rx in mexico…
Buying rx in mexico…
Canine tramadol dose…
Canine tramadol dose…
Tramadol and advil…
Tramadol and advil…
Ultram from india no rx…
Ultram from india no rx…
Tramadol 50 mg 1 tablet…
Tramadol 50 mg 1 tablet…
Tramadol hydrochloride appearance…
Tramadol hydrochloride appearance…
Crush tramadol…
Crush tramadol…
Tramadol extended release snorted…
Tramadol extended release snorted…
Buy pain killers without prescriptions…
Buy pain killers without prescriptions…
Advil addiction questionnaires…
Advil addiction questionnaires…
Buy liquid tramadol…
Buy liquid tramadol…
Buy tramadol no prescription ship to florida…
Buy tramadol no prescription ship to florida…
Tramadol hydro…
Tramadol hydro…
Dilaudid purchase online…
Dilaudid purchase online…
To buy opioids…
To buy opioids…
Buy no rx hydro…
Buy no rx hydro…
Date de per de tramadol hcl…
Date de per de tramadol hcl…
Buy pills hydro…
Buy pills hydro…
Tramadol overnight no prescription saturday delivery american express…
Tramadol overnight no prescription saturday delivery american express…
Rx in mexico…
Rx in mexico…
Ultram 200mg no perscription…
Ultram 200mg no perscription…
Buy ultram in florida without rx…
Buy ultram in florida without rx…
Hydromorphone online no prescription…
Hydromorphone online no prescription…
Nonprescription acepromazine online…
Nonprescription acepromazine online…
Tramadol in mexico…
Tramadol in mexico…
Mexico on line pharmacy no prescription…
Mexico on line pharmacy no prescription…
What is tramadol acet 37.5…
What is tramadol acet 37.5…
Acepromazine buy online…
Acepromazine buy online…
Dilaudid from india…
Dilaudid from india…
Dilaudid presriptions…
Dilaudid presriptions…
Taking tramadol for depression…
Taking tramadol for depression…
Purchasing pain medicine without a prescription…
Purchasing pain medicine without a prescription…
Buy painkillers without prescription…
Buy painkillers without prescription…
Tramadol canine dosage…
Tramadol canine dosage…
100 tramadol…
100 tramadol…
Inhaling tramadol…
Inhaling tramadol…
Dilaudid online without prescription…
Dilaudid online without prescription…
Hydromorphone without prescription…
Hydromorphone without prescription…
Tramadol hcl canines…
Tramadol hcl canines…
Oral acepromazine…
Oral acepromazine…
Tramadol online order 180…
Tramadol online order 180…
Acepromazine online without prescription…
Acepromazine online without prescription…
Tramadol hydrochloride drug testing…
Tramadol hydrochloride drug testing…
Acepromazine snort…
Acepromazine snort…
Tramadol shipped overnight…
Tramadol shipped overnight…
Tramadol acet…
Tramadol acet…
Buy tramadol germany…
Buy tramadol germany…
Dilaudid online pharmacy…
Dilaudid online pharmacy…
United states ultram echeck…
United states ultram echeck…
Acepromazine pills for dogs…
Acepromazine pills for dogs…
Opiates online…
Opiates online…
Online pharmacies electronic check…
Online pharmacies electronic check…
Headaches and tramadol…
Headaches and tramadol…
200 mg tramadol online…
200 mg tramadol online…
Tramadolor hexal buy…
Tramadolor hexal buy…
Tramadol india…
Tramadol india…
Soma shipped cod…
Soma shipped cod…
Hydromorphone 4 mg vs tramadol…
Hydromorphone 4 mg vs tramadol…
Tramadol hydro 50mg…
Tramadol hydro 50mg…
Tramadol very cheap…
Tramadol very cheap…
Online pharmacy dilaudid…
Online pharmacy dilaudid…
Pain medicine for dogs…
Pain medicine for dogs…
Pain medicine with american express…
Pain medicine with american express…
Dilaudid online purchase…
Dilaudid online purchase…
Purchase tramadol…
Purchase tramadol…
Tramadol shipped cod…
Tramadol shipped cod…
Dilaudid vs tramadol…
Dilaudid vs tramadol…
Canine reaction to tramadol…
Canine reaction to tramadol…
Order tramadol free overnight no prescription…
Order tramadol free overnight no prescription…
Tramadol wholesale no prescription…
Tramadol wholesale no prescription…
Addiction to tramadol treatment…
Addiction to tramadol treatment…
How can i get tramadol…
How can i get tramadol…
Tramadol experience…
Tramadol experience…
Tramadol medication in mexico…
Tramadol medication in mexico…
Tramadol hydrochloride canine dosage…
Tramadol hydrochloride canine dosage…
Tramadol overdose treatment…
Tramadol overdose treatment…
Tramadol 50 mg tablets…
Tramadol 50 mg tablets…
Acepromazine without prescription for your dog…
Acepromazine without prescription for your dog…
Acepromazine no prescripton mexico…
Acepromazine no prescripton mexico…
Indian pharmacies no prescription…
Indian pharmacies no prescription…
Buy dilaudid online without a prescription…
Buy dilaudid online without a prescription…
What class of medicine is acepromazine?…
What class of medicine is acepromazine?…
Todos farmacias…
Todos farmacias…
Cialis viagra combined…
Cialis viagra combined…
Is viagra ok for women?…
Is viagra ok for women?…
India viagra online…
India viagra online…
Viagra prescription prices walmart…
Viagra prescription prices walmart…
Viagra en ligne…
Viagra en ligne…
Viagra samples austin…
Viagra samples austin…
Buy viagra onlie…
Buy viagra onlie…
Herbal viagra in thailand…
Herbal viagra in thailand…
Hydromorphone in dogs…
Hydromorphone in dogs…
What states do not control dilaudid…
What states do not control dilaudid…
Dangers of snorting tramadol…
Dangers of snorting tramadol…
Hydromorphone tramadol…
Hydromorphone tramadol…
Dilaudid 180…
Dilaudid 180…
Generic for tramadol prescription…
Generic for tramadol prescription…
Medicine india pharmacy…
Medicine india pharmacy…
Tramadol hexal…
Tramadol hexal…
Online order hydromorphone…
Online order hydromorphone…
Hydromorphone shipping…
Hydromorphone shipping…
Tramadol shipped via ups…
Tramadol shipped via ups…
Farmacia in mexico…
Farmacia in mexico…
Cash on delivery usa pharmacy…
Cash on delivery usa pharmacy…
Snort acepromazine…
Snort acepromazine…
Can ultram be crushed and snorted…
Can ultram be crushed and snorted…
How to get a prescription for dilaudid…
How to get a prescription for dilaudid…
Buyl hydromorphone no rx…
Buyl hydromorphone no rx…
Florida rx online…
Florida rx online…
Tramadol 50mg 180 tablets…
Tramadol 50mg 180 tablets…
Snorting dilaudid tablets…
Snorting dilaudid tablets…
Florida tramadol…
Florida tramadol…
Hydromorphone pharmacy buy…
Hydromorphone pharmacy buy…
What is tramadol…
What is tramadol…
Crushing tramadol…
Crushing tramadol…
Dilaudid online no prescription…
Dilaudid online no prescription…
Buy online cheap and fast tramadol…
Buy online cheap and fast tramadol…
Online pharmacies no prescriptions pain fedex…
Online pharmacies no prescriptions pain fedex…
Hydromorphone experience…
Hydromorphone experience…
Tramadol acet pain medication…
Tramadol acet pain medication…
Farmacias mexico…
Farmacias mexico…
Allergo medication…
Allergo medication…
Where a can get sildenafil viagra for women…
Where a can get sildenafil viagra for women…
Too young for viagra?…
Too young for viagra?…
Pictures of how viagra works…
Pictures of how viagra works…
Recreational viagra use for women…
Recreational viagra use for women…
What does a viagra tablet look like…
What does a viagra tablet look like…
Expired viagra side effects…
Expired viagra side effects…
Viagra after you cum…
Viagra after you cum…
Hydromorphone canine injection…
Hydromorphone canine injection…
Viagra for sale 25 mg…
Viagra for sale 25 mg…
Viagra cheap from amsterdam…
Viagra cheap from amsterdam…
Viagra in men under 40…
Viagra in men under 40…
Blackmarket cialis…
Blackmarket cialis…
Buy rohypnol from mexico…
Buy rohypnol from mexico…
Can you snort dilaudid…
Can you snort dilaudid…
Buy dilaudid without a prescription…
Buy dilaudid without a prescription…
Hydromorphone with tylenol pm…
Hydromorphone with tylenol pm…
Tramadol hcl canine…
Tramadol hcl canine…
Get prescription dilaudid…
Get prescription dilaudid…
Tramadol hydrochl…
Tramadol hydrochl…
Tramadol hydrochloride mexico…
Tramadol hydrochloride mexico…
Purchasing hydromorphone…
Purchasing hydromorphone…
Hydromorphone prescription mexico…
Hydromorphone prescription mexico…
Buy non prescription acepromazine…
Buy non prescription acepromazine…
Pills fedex overnight all states…
Pills fedex overnight all states…
Cheap hydro pills…
Cheap hydro pills…
Ultram ups delivery…
Ultram ups delivery…
Tramadol saturday delivery…
Tramadol saturday delivery…
Soma shipped to fl…
Soma shipped to fl…
Acepromazine india…
Acepromazine india…
Soma medication shipped overnight cod…
Soma medication shipped overnight cod…
Farmacias online mexico…
Farmacias online mexico…
Buy soma online without a prescription cod shipped ups…
Buy soma online without a prescription cod shipped ups…
Tramadol shipping to all 50 states…
Tramadol shipping to all 50 states…
Headaches from too much hydromorphone…
Headaches from too much hydromorphone…
Crushing tramadol and snorting it…
Crushing tramadol and snorting it…
Mex rx online…
Mex rx online…
Tramadol for dogs without a prescription…
Tramadol for dogs without a prescription…
Purchasing liquid acepromazine…
Purchasing liquid acepromazine…
Buy hydromorphone medication…
Buy hydromorphone medication…
Hydromorphone buy no prescription…
Hydromorphone buy no prescription…
Abuse of hydromorphone…
Abuse of hydromorphone…
Tramadol + ups deliver…
Tramadol + ups deliver…
Liquid tramadol…
Liquid tramadol…
Tramadol from india…
Tramadol from india…
Overnight delivery of ultram to florida…
Overnight delivery of ultram to florida…
Farmacias en mexico…
Farmacias en mexico…
Buy liquid dilaudid…
Buy liquid dilaudid…
Viagra dosage recommendation for women…
Viagra dosage recommendation for women…
How to get your doctor to give you viagra…
How to get your doctor to give you viagra…
Viagra results video…
Viagra results video…
Viagra pro cheap price sold in canada online…
Viagra pro cheap price sold in canada online…
Stayerect…
Stayerect…
India-viagra…
India-viagra…
Buy viagra dallas…
Buy viagra dallas…
What is the best amino acid substitute or viagra…
What is the best amino acid substitute or viagra…
Levitra vs goat weed…
Levitra vs goat weed…
Viagra prescriptions mexico reviewed…
Viagra prescriptions mexico reviewed…
Does taking viagra help when your young?…
Does taking viagra help when your young?…
Do they sale nitrix in walmart…
Do they sale nitrix in walmart…
Viagra side effects…
Viagra side effects…
Viagra and cum…
Viagra and cum…
Getting viagra in uk…
Getting viagra in uk…
Eating mexican jumping beans…
Eating mexican jumping beans…
Street name for viagra…
Street name for viagra…
Does the penis stay hard with viagra…
Does the penis stay hard with viagra…
Tramadol tablets…
Tramadol tablets…
Where can i buy tramadol 200 mg tablets…
Where can i buy tramadol 200 mg tablets…
Tramadol online…
Tramadol online…
Online dilaudid…
Online dilaudid…
Order dilaudid online…
Order dilaudid online…
Generic dilaudid online no prescription…
Generic dilaudid online no prescription…
Appearance of tramadol…
Appearance of tramadol…
Ultram vs. tramadol…
Ultram vs. tramadol…
No rx meds shipped to florida…
No rx meds shipped to florida…
Pain pills online…
Pain pills online…
Hydromorphone online pharmacy…
Hydromorphone online pharmacy…
Hydromorphone order…
Hydromorphone order…
Tramadol from germany…
Tramadol from germany…
Ultram fedex overnight…
Ultram fedex overnight…
Liquid pain med for dogs…
Liquid pain med for dogs…
Herbal viagra free samples…
Herbal viagra free samples…
Side effects 1st time use viagra…
Side effects 1st time use viagra…
Viagra in use pics…
Viagra in use pics…
Viagra st forum…
Viagra st forum…
Forms of viagra…
Forms of viagra…
What can viagra do to women…
What can viagra do to women…
Viagra testimonial…
Viagra testimonial…
What is virgra…
What is virgra…
Pics generic viagra…
Pics generic viagra…
Sample viagra prescriptions…
Sample viagra prescriptions…
Herb like viagra…
Herb like viagra…
Why men use viagra…
Why men use viagra…
Generic viagra scams…
Generic viagra scams…
Orgasmoverdose…
Orgasmoverdose…
Viagra india manifactured…
Viagra india manifactured…
Viagra cologne…
Viagra cologne…
Does viagra help u to cum more?…
Does viagra help u to cum more?…
Tramadol 50 mg for dogs…
Tramadol 50 mg for dogs…
Internetdictoinary…
Internetdictoinary…
Viagra discussions + supplements…
Viagra discussions + supplements…
Discount price pfizer viagra in us…
Discount price pfizer viagra in us…
Buy tramadol overnight delivery in florida…
Buy tramadol overnight delivery in florida…
Tramadol 50 mg canines…
Tramadol 50 mg canines…
Cheapest tramadol 200 mg…
Cheapest tramadol 200 mg…
Tramadol medication dog side-effects…
Tramadol medication dog side-effects…
What happens crush tramadol…
What happens crush tramadol…
Buy tramadol hydro…
Buy tramadol hydro…
Erection photo cialis…
Erection photo cialis…
Is it a scam to order viagra online…
Is it a scam to order viagra online…
Mexican viagra…
Mexican viagra…
Cut 100mg viagra in half…
Cut 100mg viagra in half…
Free sex tab viagra…
Free sex tab viagra…
Opioid tramadol…
Opioid tramadol…
100mg tramadol overnight…
100mg tramadol overnight…
What is the effect of a viagra overdose…
What is the effect of a viagra overdose…
An 527 tramadol pill…
An 527 tramadol pill…
Cost of tramadol 200mg in the us…
Cost of tramadol 200mg in the us…
Order tramadol online to ship to florida…
Order tramadol online to ship to florida…
Non prescription overnight medication…
Non prescription overnight medication…